În reportajul din seara de Crăciun, la „Izolaţi în România”, i-am revăzut pe mulţi dintre cei care ne-au bucurat pe micul ecran... Şi am văzut cum oamenii buni ajută oamenii izolaţi. Pe 25 decembrie, de la ora 19.00, la TVR 1.
„Încercăm o premieră... să alergăm printre munţi pentru ca tu, acasă, să fii în seara de Crăciun la masă cu cât mai mulţi dintre aceşti oameni care duc lumea pe umerii lor”, ne-a spus Dite Dinesz, realizatoarea seriei Izolaţi în România.
Ediţia din 25 decembrie e povestea unei idei şi a telespectatorilor care şi-au asumat-o. „Acum 3 ani am început campania Pachete de Crăciun pentru Izolaţi în România. Rezumatul e acesta: 400 de pachete în 2016, plus 500 în 2018, plus 530 în 2019. Dincolo de cifre, sunt oameni buni, care au cumpărat alimente şi jucării, le-au pus în pachete şi apoi le-au dus la poştă. Sau care, anul acesta, ne-au împuternicit pe noi, echipa, să alegem cele necesare lor şi, astfel, 130 de pachete au plecat din Timişoara”, povesteşte Dite.
Şi mai sunt firme şi grupuri, care împreună au urcat în munţi, cu pachete. „Pe unii îi ştim, ne dau de veste când urcă. Alţii urcă şi doar Dumnezeu şi ei îi ştiu. Dar aflu mereu că a mai urcat câte un grup. Şi e bine să ştiu că dincolo de bucuria pachetului, care le va face masa de Crăciun specială şi bogată, e ideea că ei nu sunt singuri cu pădurea, că ei nu sunt nimeni... Că ei au ceva de spus, acel ceva pentru care noi urcăm la ei. Viaţa lor pe râpe şi culmi nu a fost în zadar” (Dite Dinesz).
Rămâne echipa TVR să povestească mai departe despre ei. Sunt ultimele zile de campanie. „Mă tem uneori că am obosit. Dar pun, în locul oboselii, ce primesc de la ei când ajungem cu darurile. Sau când aprindem pentru prima oară un bec la ei în casă, aşa cum a fost la Zamfiriţa. A zâmbit şi a zis: Asta e fericirea... Nu doar becul aprins, ci că noi eram mulţi împreună...
Mulţumesc pentru omenie donatorilor din România, Europa, America! De asemenea, voluntarilor care urcă pachetele grele. Cuvintele acestea sunt însă prea mici. Dar gândurile mele, ale unui reporter, sper să fie mai puternice decât pot fi cuvintele şi să îi bucure pe toţi în seara de Crăciun.
imagine: Marius Danci
montaj: Constantin Buţă
realizator: Dite Dinesz