Un documentar de excepție despre o personalitate unică ce atrăgea, ca un magnet, oamenii din toate categoriile sociale, a fost difuzat joi, 28 noiembrie, ora 22.00, la TVR 1 HD și TVR 1!
Cum se poate ca viața unui om, purtând sau nu haină călugărească, să treacă din biografie în hagiografie, să parcurgă drumul de la adevăr la mit? Cum poate aluneca din mit în mistificare?
Sunt întrebări pe care orice spirit lucid, orice conștiință căutătoare, interogativă și de bună credință și le pune atunci când vine voba despre un sfânt sau despre un candidat aflat în fața deciziei autorității bisericești de a fi ridicat la cinstea altarelor. Biserica nu creează sfinți, ci, după chibzuință și o serioasă cercetare, îi recunoaște.
Așa se întâmplă si cu Parintele Arsenie Boca, protagonistul documentarului "Arsenie Boca, adevăr, mit, mistificare".
Documentarul explorează modul în care biografia unui om al credinţei, Arsenie Boca, în tot surprinzătorul ei parcurs, poate fi interpretată, în funcţie de propriile valori ale celor care, fie îl venerează, fie îl contestă, astfel încât ea iese din datele strict cronologice şi intră direct în legendă, ori devine, dimpotrivă, o bogată sursă de mistificări.
Filmul conţine mărturii ale unor persoane care l-au cunoscut, ale unui istoric care i-a studiat viaţa, dosarele, întocmite de Siguranţa Antonesciană şi de Securitatea Comunistă, ale unui informator recrutat de aceasta.
El este un mozaic, un construct realizat din toate aceste perspective care compun o personalitate complexă alcătuită din trăsături neaşteptate, portretul unui om care, indiferent de circumstanţe - călugăr în mânăstire, deţinut politic, mirean - după ce a fost scos din mânăstirea Prislopului - pictor la biserica din Drăgănescu - viu si chiar plecat la cele veşnice, nu a trădat niciodată promisiunea pe care i-a făcut-o lui Dumnezeu, aceea de a-l sluji cu credinţă nestrămutată și de a le veni în ajutor semenilor care, prin mijlocirea lui, cer ajutor Tatălui Ceresc.
Pe seama lui contemporanii, dar şi posteritatea au pus miracole, dar au vehiculat şi delaţiuni. Le-a traversat pe toate şi acum viaţa şi opera lui sunt studiate de teologi, de istorici, de specialişti în arte plastice pentru a se stabili dacă este vrednic de canonizare. Viitorul rămâne să ne dea aceste răspunsuri.
Până atunci, evlavia populară a dat propriul său răspuns, nemaiaşteptând confirmarea autorităţilor bisericeşti.
Aşa încât râuri de oameni se îndreaptă spre mormântul său de la mânăstirea Prislop pentru a se ruga şi a cere ajutor, pe care mulţi mărturisesc că l-au şi primit, iar chipul său ne priveşte deja de pe pereţii bisericilor şi din icoane.
Parintele Arsenie Boca ridica suspiciunea autorităţilor vremii, care nu puteau înţelege de unde venea acea forţă excepţională de a face lumea să se adune în jurul său.
Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus (Hunedoara). A urmat Liceul Național Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. La recomandarea profesorului Nicolae Popoviciu a primit o bursă din partea Mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București, unde, în paralel, a avut cursuri şi la Facultatea de Medicină, ținute de profesorul Francisc Rainer. A participat şi la prelegerile de Mistică Creştină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București.
Plecând de pe dealul Bujoara, din Hunedoara, acolo unde s-a născut, trecând prin Brad, Sibiu ori Bucureşti, unde a studiat, pe la Muntele Athos, prin mănăstirile Sâmbăta de Sus şi Prislop, unde a slujit, din nou prin Bucureşti, Sinaia, Drăgănescu, dupa ce a fost oprit de a mai oficia orice fel de serviciu religios, peste tot a trecut făcându-se remarcat fie prin talentul său de învăţăcel, fie prin acela de pictor şi totdeauna prin ardoarea cu care l-a slujit pe Dumnezeu.
Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, a călătorit la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele româneşti şi greceşti ale Filocaliei. Aici a avut parte de o experienţă duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenţiei.
Părintele Arsenie Boca este considerat de mulţi credincioşi drept sfânt al românilor. A devenit o legendă datorită faptelor şi vorbelor sale profetice, considerate drept miracole de cei care le-au văzut şi le-au auzit.
Producător: Cristina Andrei