loader
Foto

Galerie foto

Ana Maria Brânză Popescu a lăsat spada pentru hârleţ, la „Vis sau realitate”, pe TVR 1 | VIDEO

RECOMANDARI

Campioana olimpică a fost invitata lui Basti Ţopescu în ediţia de luni a emisiunii ce împlineşte visurile secrete ale vedetelor. Am văzut-o pe 20 noiembrie, de la ora 22.30, etalându-şi aptitudinile de ecologist.

 

Devenită campioană a României la scrimă după doar 7 luni de antrenamente, Ana Maria Brânză (pe atunci – acum, Ana Maria Popescu) este un sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Pasiunea, ambiţia şi caracterul neînfricat i-au adus nenumărate reuşite de-a lungul carierei sale: 13 medalii de aur, 10 de argint şi 10 de bronz, iar mai presus de toate, aurul şi argintul (de două ori!) la Jocurile Olimpice.

(w882) autograf

Deşi și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă în 2021, la scurt timp după ce a fost desemnată pentru a cincea oară cea mai bună spadasină a lumii, Ana Maria Popescu rămâne implicată în lumea sporturilor. Este membru al Federaţiei Olimpice a României, unde contribuie la modelarea viitoarei generaţii de sportivi olimpici ai ţării noastre. De asemenea, retragerea din lumea performanţei i-a redat timpul pentru a se concentra asupra altor activităţi sportive: practică golful cu disc şi schiul nautic, dar se dedică şi unor proiecte ecologice.

(w882) la munca

(w882) plantat

De altfel, ecologia a fost dintotdeauna o preocupare a spadasinei. Pe care, însă, a fost nevoită să o lase în plan secund ani de zile. Cu toate acestea, gândul că poate face ceva în acest domeniu i-a rămas în minte. Luni, la „Vis sau realitate”, Basti Ţopescu a ajutat-o să afle ce înseamnă să muncească efectiv în această profesie. Alături de ei a stat mentorul Andrei Coşuleanu, preşedinte al unei organizaţii non-guvernamentale de profil, care le-a arătat cum decurg acţiunile ecologiste de împădurire urbană, dar şi pe plaja de la Constanţa. Am văzut-o pe Ana Maria Popescu împlinindu-şi visul pe 20 noiembrie, de la ora 22.30, la TVR 1.

(w882) harlet

(w882) mare 2

Artişti, influenceri, medici celebri sau designeri, persoane publice – suntem convinşi că îşi trăiesc visul, că au ajuns acolo unde şi-au dorit o viaţă. Şi totuşi, cândva, vedetele de astăzi aveau alte aspiraţii... Greu de crezut? Familiarizat din copilărie cu tot ceea ce înseamnă munca de televiziune, Sebastian Felix Ţopescu ne dezvăluie dorinţele secrete ale vedetelor şi le ajută să şi le îndeplinească, pentru o zi. Reality show-ul „Vis sau realitate” se vede din martie 2023 la TVR 1, iar din octombrie urmărim sezonul 2 al emisiunii, lunea seara, de la 22.30.

 

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Prieteni și provocări de suflet la

Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 20.00 și duminică, 27 aprilie, de la 15.00, la TVR 2 vă aducem în dar o nouă gală a sezonului 14 al emisiunii cu ...

Totul despre conspirația redenumirii iepurașilor de Paște,  la “Breaking Fake News”, pe TVR 1

În ediţia “Breaking Fake News” de vineri, 25 aprilie, ora 18.45,  mai urmărim un interviu  cu jurnalistul britanic Peter Pomerantsev, invitatul ...