loader

Alice Barb, invitată la "Drumul succesului"

RECOMANDARI

Pianista, actriţa, regizoarea Alice Barb este invitata Emei Pendiuc în ediţia de vineri, 28 iunie, de la ora 18:30, pe TVR 1.

 

Pianistă, actriţă, regizor de operă şi de teatru, manager de top şi antreprenor cultural, Alice Barb este singura personalitate din România care a înfiinţat şi a condus două Centre Culturale : „Casa Artelor Eliad” şi “Casa Artelor Dinu Lipatti,” în cadrul cărora a construit spații culturale, a organizat zeci de spectacole şi sute de evenimente culturale, festivaluri, tabere de sculptură, lansări de cărţi şi de CD-uri, promovând, în special, cultura română şi artiștii români.

(w882)

Este, de asemenea, directorul fondator al Colecției Esențial, al Festivalurilor “I love Lipatti ” şi “Mozartissimo”, precum și al revistei de cultura “Prima Iubire, Muzica”.

(w882)

Pentru activitatea desfășurată până acum, ca o încununare a efortului și talentului domniei sale, a primit peste 20 de premii pentru regie, spectacole și evenimente culturale, iar în 2005 Președinția României i-a decernat Meritul Cultural.

(w882)

Realizator: Ema Pendiuc

Producator tv: Maria Cristina Țilică

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Fronturile pe care se va desfășura lupta pentru alegerea unui nou Papă

Un conclav format din 135 de cardinali ar putea alege pe cineva foarte diferit de Papa Francisc.

Timișoara - oraș al florilor, al Revoluției, al palatelor, dar şi al delicateselor și al oamenilor cu bun simț

Pe 27 aprilie, cu echipa „Exclusiv în România” dăm o nouă raită prin Timişoara şi în apropierea oraşului de pe Bega. Ca de obicei, Cristian ...