Totul despre "Al nostru steag"

TVR.RO | actualizat: Luni, 09 Decembrie 2019
„Al nostru steag", cel mai recent episod al seriei "Locuri, oameni și comori", a fost propunerea Casei de Producție TVR pentru sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 12.00, la TVR 3.
Realizatoarea documentarului "Locuri, oameni şi comori " ne-a împărtăşit câteva gânduri referitoare la istoria drapelui românesc:
„Am admirat steagurile trupelor în defilare, ne-au emoționat drapelele ridicate în cinstea unei victorii și ne-am întrebat, în același timp, care este istoria tricolorului românesc, când și cum a apărut el. A fost un proces greu și îndelungat. A fost nevoie de multă muncă, diplomaţie, perseverență și chiar curaj, până să ne câștigăm dreptul de a avea tricolorul nostru. Cele mai vechi steaguri se află acum la Muzeul Militar Național, împreună cu poveștile lor."

(w640)
Istoricul Corneliu Andonie, cu toate lucrurile pe care le știe despre fiecare drapel și despre fiecare simbol în parte, ar trebui înconjurat de ucenici care să se bucure de știința lui de carte, pentru ca toate aceste informații și povești să nu se piardă. Aceste steaguri sunt martorii neprețuiți ai nașterii și evoluției tricolorului românesc.”Emilia Nicolaescu, realizator

Echipa TVR:

imagine: Cătălin Barbu

montaj: Sorina Linte

ilustrație muzicală: Tudor Stănescu

postprocesare sunet: Mihnea Ciulei

șef de producție: Marius Flonta

***

Până la finalul anului, Casa de Producție TVR a programat spre difuzare, pe TVR 3, spectacole care vorbesc despre anomaliile unui sistem absurd, despre un episod din istoria recentă a României: Decembrie 1989.  Se împlinesc 30 de ani și trebuie să ne amintim că: „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”Nicolae Iorga

Iată programul spectacolelor programate în luna decembrie, la TVR 3:

„Acești nebuni fățarnici” – 15 decembrie

„Vinovatul” – 16 decembrie

„Spitalul special” – 17 decembrie

„Întoarcerea la matcă” – 18 decembrie

„Candele nestinse” – 21 decembrie

„Scrisoare către un prieten și înapoi” – 23 decembrie

„Masa puterilor noastre” – 29 decembrie

***

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István