Fie că ai crescut la oraș sau într-un sat tihnit, dacă ți-au fost dragi, când erai mic, poveștile și basmele, dacă sunetul vreunei doine sau hori îți face inima să tresară, să lăcrămeze sau să salte de bucurie, s-ar cuveni să-i dăruiești un gând, din vreme în vreme, lui Ovidiu Bârlea.

Unul din cei mai mari etnologi români ai veacului care s-a încheiat, Ovidiu Bârlea a văzut lumina zilei în 13 august 1917 într-o familie cu mulți copii, într-o casă de bârne de lemn din cătunul Bârlești al comunei Mogoș, undeva pe platoul înalt al Apusenilor, în Trascău, de unde lanţurile de munţi se ghicesc, albastre, întretăiate sau succesive, ca o cale nesfârşită a omului către Dumnezeu...

Marele etnolog Ovidiu Bârlea

Cât de mult trebuie să fi iubit Bârlea folclorul şi cărţile, ca sa fie capabil, de dragul Bibliotecii Academiei şi altor surse documentare de elită, să renunţe la Paradisul său de origine şi să accepte să trăiască în Bucureşti ?! Strada Sfinţii Apostoli, unde savantul a trăit şi a lucrat zeci de ani ]ntr-o cameră fără curent electric situată la demisol, e aproape de locuinţa mea, de fapt într-o zonă astăzi demolată, reconstruită, mutilată, de nerecunoscut, pe care o văd pe geam...

Cei care-i păstrează amintirea, la Cluj (unde a s-a stins din viață pe neașteptate la începutul anului 1990, abia apucând să se bucure de clipa de entuziasm a românilor din decembrie 1989), la Bucureşti şi mai ales în Apuseni, îşi aduc aminte că, în anii din urmă ai vieţii sale, toate bucuriile i se concentrau în scurtele şi intensele răgazuri de vacanţă petrecute la Mogoş, în casa părintească.

Aici avea obiceiul să organizeze an de an, în preajma zilei sale de naștere, ultimele clăci de coasă, conform unei  tradiţii de imemorială vechime în mocănimea Apusenilor, adunându-şi consătenii nu doar pentru împreună lucrare ci mai cu seamă pentru petrecere și veselie,  care-i ofereau folcloristului prilejul să mai „fure” de la ei un cântec sau o poveste.

Cum să nu-mi crească inima de bucurie aflând că, de vreo doi ani încoace, Colocviile „Ovidiu Bârlea” se desfășoară chiar în comuna natală a savantului, în cadrul unui proiect mai amplu, intitulat „OVIDIU BÎRLEA – Tradiții culturale la Mogoș” și organizat de Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”, Consiliul Județean Alba și Primăria Comunei Mogoș . Un sat întreg își adună generațiile pentru a înnoda, după ani buni de lipsă, tradiția clăcii de coasă pe Dealul Bârleștilor.

Suntem și noi parte, cumva, din povestea acestei postume reîntoarceri a unei tradiții străvechi: în 2009, Televiziunea Română evoca personalitatea etnologului Ovidiu Bârlea într-un documentar difuzat pe TVR Cultural, „Ovidiu Bârlea – un destin între două lumi”.

Prilej pentru mine să văd și să ating manuscrisele sale, aflate în două cutii mari de carton, în biblioteca Facultăţii de Teologie de la Blaj. Manuscrise, scrisori, amintiri din prizonieratul din Rusia, monografia Ţinutului Pădurenilor, dar şi un roman la vremea aceea nepublicat. Munca lui titanică, zecile de mii de pagini scrise mărunt cu stiloul la lumina unei lămpi cu gaz, pun în umbră noţiunea însăşi de „carieră” şi ne fac să ne infiorăm măcar o frântură de secundă, meditând asupra rostului existenţei.

În afară de lucrările sale de cercetare, abordând fenomenul culturii populare în ansamblul civilizaţiei rurale româneşti, Bârlea a dăruit Apusenilor şi Literaturii Române câteva lucrări de proză, în totalitate localizate în spațiul său cultural de origine.

Romanele sale, „Șteampuri fără apă”, „Drumul de pe urmă” și „Se face ziuă”, sunt adevărate monografii ale satelor Apusenilor, observate de ochiul atent al etnologului concentrat asupra gestului şi detaliului semnificativ, totul în haina accesibilă şi strălucitoare a naraţiunii calde şi spumoase.

Cu un simţ profetic pe care numai ancorarea sa profundă în spiritul locului şi în inconştientul colectiv îl poate explica, Ovidiu Bârlea lasă să transpară în romanele sale temeri majore care în timpul vieții sale abia se intuiau şi cu care abia generaţiile contemporane nouă se confruntă, fie că e vorba de descrierea apocaliptică a unei exploatări miniere în carieră în finalul romanului „Drumul de pe urmă”, fie despre revolta sătenilor minieri din Bucium în faţa celui dintâi proiect minier industrial, la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea.

La Mogoș se ajunge acum ușor, o șosea nouă se așterne peste masivul Trascău facilitând accesul atât dinspre Abrud cât și dinspre Alba Iulia. Dacă veți avea drum prin Apuseni, frumusețea locurilor vă va răsplăti din plin ocolul. Iar dacă veți avea norocul ca luna August să fie pe la jumătate, veți găsi poate satul întreg în straie de sărbătoare pe dealul Bârleștilor.

***

Un articol de Cristina Oancea

***

Sursă fotografii: Centrul de Cultură ,,Augustin Bena”, jud. Alba, și documentarul „Ovidiu Bârlea – un destin între două lumi” realizat de Cristina Oancea.

Documentarul poate fi vizionat integral pe canalul de youtube al TVR: partea I și partea a II-a.