În această ediție v-am adus în atenţie o iniţiativă româno-americană care celebrează doamnele prin intermediul a două evenimente remarcabile, la Los Angeles şi Bucureşti. Joi, 7 martie, de la ora 21:00, la TVR Internațional.
Female Empowerment Summit a avut loc la Beverly Hills, California şi a fost organizat la iniţiativa Oanei Tucker, o româncă stabilită în Statele Unite ale Americii având sprijinul Consulatulului General al României din Los Angeles.
Evenimentul a reunit femei antreprenor din Statele Unite şi România şi vorbitori apreciaţi din sectorul guvernamental, academic, medical şi antreprenorial.
Participanţii au avut ocazia să exploreze subiecte precum leadership-ul feminin sau inovaţia. Scopul summit-ului a fost şi acela de a crea o platformă de dezbateri, dar şi de a consolida relaţiile bilaterale româno – americane.
Două dintre reprezentantele României la acest eveniment care celebrează emanciparea femeilor sunt alături de noi în această ediţie.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în Ministerul Apărării Naţionale, doamna colonel Manuela-Elena Mihai coordonează Biroul de management al problematicii de gen din Ministerul Apărării Naţionale şi a exercitat în anul 2023, alături de omologul din Statele Unite ale Americii, co-președinția Rețelei ONU a Punctelor focale naționale pe domeniul ”Femeile, pacea și securitatea”.
Doamna doctor Dana Miricioiu este unul dintre cei mai apreciați chirurgi esteticieni din România, dar și din întreaga lume.
A coagulat în jurul său o echipă multidisciplinară, în care se regăsesc specialişti cu experienţă în domeniul chirurgiei estetice și al remodelării corporale.
Este membră a “American Academy of Anti-Aging”, dar și a altor organizații de profil naționale și internaționale.
Summit-ul a fost organizat sub patronajul Consulatului General al României din Los Angeles, condus de doamna Lucia Sava, care a avut un rol semnificativ atât în organizarea evenimentului, cât şi pentru comunitatea românească din California. În cadrul emisiunii s-a difuzat un interviu realizat de Mihaela Crăciun.
Echipa emisiunii:
Jurnalişti: Virginia Ghiţă şi Lucian Băbeanu
Realizator Corina Dobre
Producător Liliana Văduva