S-a dat startul filmărilor celui de-al nouălea sezon „Câştigă România!”, unicul concurs televizat pe teme de cultură generală despre ţara noastră, difuzat de TVR 2.
Cu un format alert, bună dispoziţie şi multe premii puse în joc, „Câştigă România“ revine în an aniversar cu mai multe surprize. La 65 de ani de la prima emisie TVR, întrebarea „Câştigă România!”, pusă la final de runda 1 şi 2, la care concurenții care părăsesc concursul pot câștiga 200, respectiv 400 de lei, este dedicată Televiziunii Române. Ilustrată cu imagini semnificative şi inedite din arhivă, întrebarea ne va reaminti de vedete, evenimente sau programe care au scris istorie în Cartea de Aur a TVR.
„Sezonul cu numărul 9 începe cu optimism. Încercăm să ne distrăm cât mai mult şi să ne bucurăm de concurenţii care vin aici. Sper să se bucure şi ei de întâlnire şi unii chiar au făcut-o, pentru că este foarte greu să realizezi ce ţi se întâmplă dacă nu ai mai participat la nicio emisiune. Faptul că reuşim să filmăm în condiţii de siguranţă este minunat, asta şi pentru că toţi colegii noştri sunt vaccinaţi. Să dea Dumnezeu să fie totul bine şi în continuare şi să nu ne mai afecteze acest virus nici în ceea ce facem la muncă, în viaţa de zi cu zi, sau în familie. Sezonul 9 vine cu o mică modificare, care mie îmi place foarte mult şi care punctează că TVR împlineşte 65 de ani. Întrebarea „Câştigă România!” e ilustrată cu imagini din arhiva TVR, foarte frumoase, unele chiar surprinzătoare. Au venit mulţi concurenţi tineri, ceea ce mă surprinde foarte plăcut”, a spus prezentatorul „Câştigă România!”.
Şi în acest sezon sunt mari şanse să se câştige marele premiu şi, astfel, cel mai bun concurent să intre în posesia unei maşini. Aşa cum ne-am obişnuit, gazda show-ului, Virgil Ianţu, este gata să pună întrebări concurenţilor, de luni până joi, la ora 20.00.
În ceea ce priveşte pe cei care s-au înscris în concurs, este aşteptată o competiţie strânsă. Chiar dacă au profesii diferite, de la profesor de istorie, geografie, limba română, engleză sau religie, până la ingineri, matematicieni, IT-iști, studenți, jurnaliști, polițiști, pompieri sau chiar maeştri de balet la Opera Română, toţi cei care doresc să răspundă întrebărilor puse de Virgil Ianţu spun că sunt foarte bine pregătiţi.
DESPRE „CÂŞTIGĂ ROMÂNIA!”
În fiecare ediție, în platoul emisiunii se află trei concurenți care trebuie să răspundă corect mai multor întrebări de cultură generală și să străbată, virtual, mai multe județe de pe harta României. Fiecare concurent trebuie să-și aleagă de pe harta României un județ de graniță ca punct de plecare.
Misiunea concurentului este să ajungă într-un judeţ tot de graniță, ales de calculator. Concurenții trebuie să răspundă la întrebări de cultură generală care au legătură cu județele „prin care trec”. În ultima etapă rămâne un sigur jucător, cel care a răspuns corect la cele mai multe întrebări.
„Câștigă România!” se bucură de mare popularitate şi a fost remarcat şi la nivel internațional. Concursul de cultură generală difuzat de TVR 2 a primit de două ori premiul TV Mania pentru „Cea mai bună emisiune concurs” și a fost selecționat atât la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union), cât și în finala "International Format Awards 2018", la secțiunea Cel mai bun format de game show de studio, într-o competiție internațională în care se premiază cele mai valoroase formate de emisiuni.