loader
Imagine

Galerie foto

#generatii TVR65, proiect aniversar TVR2

TVR 2 difuzează în grila de vară #generaţii TVR65, în zilele de luni şi marţi, de la ora 20:00. Veți putea revedea selecţiuni din producţiile semnate de nume mari ale televiziunii.

Televiziunea Română a fost şi este parte din viaţa românilor, încă din 1956. Aşa s-a creat această legatură specială, transmisă din generaţie în generaţie, de când TVR era singura televiziune din viaţa lor. Arhiva TVR înseamnă aproape jumătate de milion de ore de imagini, mărturie a implicării televiziunii publice în cele mai importante momente ale românilor.

2021 reprezintă pentru TVR aniversarea a 65 de ani de emisie neîntreruptă. Emoţia şi determinarea care au însoţit permanent echipele de producţie tv, dorinţa de a fi pe placul publicului cu programe variate pentru întreaga familie au făcut ca, întotdeauna, imaginile de arhivă - emoţionante, inedite, pline de umor şi nostalgie să fie o bucurie la fiecare revedere.

(w640)

Cine nu a auzit de „Tonomatul şi Trupa de pe 2”, „Surprize, surprize”, „Robingo”, „Şcoala vedetelor” sau „Ploaia de stele”? O mare parte dintre telespectatori au crescut alături de show-uri de succes care au rămas repere în industria televiziunii. Tot aici au debutat şi multe dintre vedetele cunoscute din media, precum: Cătălin Măruţă, Andreea Marin, Horia Brenciu, Dan Negru, Cosmin Cernat şi nu numai. Iar tradiţia, continuă!

Multe dintre vedetele autohtone au o legatura specială cu Televiziunea Română: unii au venit aici când erau copii, altora aici le-a fost descoperit talentul. Toţi, însă, au găsit în studiorile televiziunii o a doua casă.

Talentul de povestitor, amintirile cu putere de pildă şi hohotele de râs trec ecranul prin farmecul lui Florin Piersic şi al invitaţiilor săi, în programul de succes „Piersic show”, iar compozitorul Horia Moculescu a făcut din emisiunea sa, „Atenţie, se cântă!”, un adevărat barometru pentru artiştii autohtoni.

(w640)

Atunci când „Expresul muzical” de la TVR Timişoara, cu Dan Negru, oprea la Bucureşti, „Ştirile de sâmbăta asta” veneau de la TVR Cluj, Trofin şi Uscat cucerindu-i pe telespectatori cu umor şi ironie fină.

Proiectul aniversar #generaţii TVR65 se adresează şi celor mai mici telespectatori, care vor putea viziona momente din îndrăgitetele emisiuni pentru copii. Ştiaţi că în anii `60 copiii nu ratau întâlnirea cu Daniela şi Aşchiuţă, păpuşa mânuită cu talent de Justin Grad, actor la Teatrul Ţăndărică, în „Oraşul lui Aşchiuţă"? Tot atunci erau captivaţi şi de aventurile echipajului de pe bătrâna carapace în emisiunea „Căpitanul Val-Vârtej".

(w640)

La începutul anilor `90, Televiziunea Română a fost un pionier al emisiunilor de tip talent show, producţii care în prezent nu lipsesc din grilele marilor posturi tv: părinții visau să-i vadă pe cei mici la „Tip Top Minitop”, Titus Munteanu îi provoca pe adolescenţi să se distreze la „Şcoala vedetelor”, Anca Ţurcaşiu îi îndemna pe puști să se întreacă în cele mai distractive jocuri, în emisiunea concurs ”Ba da, ba nu”, iar „Abracadabra” a creat un adevarat fenomen nu doar printre copii, ci şi pentru publicul de toate vârstele.

Întreaga familie se distra la „Feriţi-vă de măgăruş", iar show-urile de după amiaza erau nelipsite din programul părinţilor şi bunicilor care nu ratau nicio întâlnire cu „Ceaiul de la ora 5” şi Marina Almăşan.

Din Arhiva de Aur nu puteau lipsi recitalurile extraordinare ale artiştilor internaţionali invitaţi la Festivalul „Cerbul de Aur”: Kylie Minogue, Patricia Kaas, James Brown sau momentele speciale de la Selecţiile Naţionale Eurovision.

DESPRE TVR

Programele televiziunii publice, fie ele informative, educative sau de divertisment, interviuri cu mari personalități din România și din întreaga lume, documentare premiate, emisiuni pentru copii, producții de teatru TV și seriale, filme artistice și transmisiuni în direct unice, s-au constituit – de-a lungul vremii – într-o oglindă a evoluției societății românești din ultimele șapte decenii.

Echipele TVR au fost prezente la toate marile evenimente ale României și umanității si s-a achitat cu profesionalism de toate aspectele legate de misiunea sa publică, atât în ceea ce privește perfomanța tehnică, cât și cea editorială. TVR este singura televiziune din Estul Europei care a transmis în direct aselenizarea primului echipaj uman (1969) și care a dat naștere unui festival internațional muzical care dăinuie și astăzi (Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” - 1968 – 2019). A împărtășit cu întregul public telespectator fiecare moment remarcabil: bucuria notei de 10 obținute de Nadia Comăneci la JO de la Montreal (1976), dramatismul cutremurului din 1977, tensiunea evenimentelor din decembrie 1989, entuziasmul național al aderării la NATO (2004) și la Uniunea Europeană (2007), vizitele a doi Suverani Pontifi (1999 și 2019), sobrietatea funeraliilor Regelui Mihai I al României (2017) sau complexitatea transmisiunilor legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene (2019). Sutele de premii naționale și internaționale obținute de către creatorii TVR sunt încă o dovadă a calității, diversității și consistenței de conținut al producțiilor realizate și difuzate.

„Noi suntem TVR”

 

#TVR65