În distribuție: Mihai Călin, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Ana Radu, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, Gabriel Huian, Cătălin Neamțu, Aida Economu, Radu Iacoban, George Remeș, Anghel Damian, Gabriel Radu, Oxana Moravec, Lucian Ifrim, Miruna Bilei, George Piștereanu
Într-un cinematograf din Bucureşti rulează un film despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câţiva spectatori se ridică şi intră într-o altercaţie violentă cu membrii comunităţii LGBT prezenţi în sală. Presa acuză jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului, în urma căruia un tânăr este rănit şi ajunge la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi, Nicu Holban, în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigaţie realizată de Liliana Calomfir, o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei îndrăzneţe.
În anul 1982, François Mitterrand, proaspăt ales preşedintele Franţei, este pus faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu, dictatorul român, prin intermediul unei poveşti de spionaj demnă de un roman poliţist. Un conflict în plin Război Rece, o luptă dusă în culise de către serviciile secrete ale celor două state, DST, respectiv redutabila Securitate.
În luna ianuarie 1982, Ceauşescu îi cere unuia dintre agenţii săi să asasineze la Paris doi disidenţi, pe scriitorii Virgil Tănase şi Paul Goma, ambii cetăţeni francezi. Însă acest agent al Securităţii, Matei Haiducu, cunoscut drept Matthieu Forestier, s-a dus la DST.
Serviciile franceze au elaborat atunci una dintre cele mai incredibile operaţiuni din Războiul Rece. Acestea l-au răpit pe Virgil Tănase pentru a se crede că agentul şi-a îndeplinit misiunea.
Credit foto: aarc.ro