loader
Foto

„Generaţia Următoare”, proiect TVRi despre copiii din diaspora

Pe 16 şi 17 noiembrie, de la ora 15.00, la TVR Internaţional a debuat un proiect editorial dedicat copiilor noştri din diaspora, realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

 

„Generaţia Următoare” este titlul unei serii de opt emisiuni realizate de echipa TVR Internaţional în cele mai mari comunităţi de români din Spania, Italia, Franţa şi Germania.

Pentru ceea ce ne-am obişnuit să numim omenire, mâine nu poate exista decât dacă avem grijă de copiii de astăzi. Omenia românilor are grijă de toți copiii cu ADN românesc, indiferent că ei se află între frontierele ţării ori în afara acestora, deoarece identitatea spirituală nu are graniţe. Dar are vârste.

S-a spus despre diaspora că este o nouă Românie care se reconstruieşte, încercând să îşi păstreze identitatea în spaţiul occidental. Un spaţiu departe de acasă, unde copiii românilor, deşi vin la manifestări specifice în ie, vorbesc tot mai greu limba maternă. Dacă, pe de o parte, integrarea lor înseamnă adaptarea la mediul şi modul de viaţă din ţara de adopţie, pe de altă parte păstrarea identităţii înseamnă învăţarea limbii materne şi păstrarea tradiţiilor. Care este rolul familiei, al comunităţii şi al instituţiilor româneşti în acest demers? Proiectul TVR Internaţional îşi propune să găsească răspunsuri la aceste întrebări, dar şi să evidenţieze ce este de făcut pentru cunoaşterea, promovarea, păstrarea, conservarea şi valorificarea identităţii naţionale româneşti în rândul copiilor născuţi şi crescuţi în diaspora.

Din 16 noiembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică, veţi cunoaşte la „Generaţia Următoare” copii din diaspora, originari din România şi Republica Moldova şi veţi afla poveştile lor de viață, familie şi de integrare în comunitatea de adopție.

Ei sunt viitorii mesageri ai românilor de pretutindeni, copii preocupaţi să păstreze în suflet, minte şi inimă identitatea şi limba maternă, rădăcinile româneşti care îi reprezintă.

(w882)

Sâmbătă, 16 noiembrie, la „Generaţia Următoare”, Angela Avram vă invită în Spania, pentru a le cunoaşte pe Ariadna, Eliza şi Alexandra. Părinţii celor trei fetiţe le-au învăţat limba română şi îşi fac timp să le ducă la tot felul de activităţi ale comunităţii româneşti.

Ariadna Elena Mănescu Perez s-a născut la Madrid, într-o familie mixtă. Tatăl este columbian, mama, româncă. În prezent, locuiește cu mama, Mihaela, apreciat medic specialist pediatru şi medic specialist în boli interne, la cel mai mare spital din Madrid. Ariadna vorbeşte cu uşurinţă spaniola, româna şi engleza. Prietena ei, Eliza Enii, îi este colegă de şcoală, iar părinţii Elizei muncesc temporar în Spania. Cea de-a treia fetiţă este Alexandra Nicolae. Acum 11 ani, ea s-a născut în România, dar de mai bine de 9 ani trăieşte lângă Madrid. Alexandra vorbeşte foarte bine româna, spaniola şi engleza şi este una dintre cele mai bune eleve ale colegiului la care studiază.

Duminică, 17 noiembrie, la „Generaţia Următoare”, Roxana Gheorghe vă invită în capitala Franţei, pentru a le cunoaşte pe Melissa şi Melina. Cele două sunt surori, eleve la o şcoală catolică particulară.

Melissa are 9 ani şi studiază dans clasic şi canto la Conservator, în paralel cu pictura şi teatrul. Melina, de doar 6 ani şi jumătate, îi calcă pe urme: studiază dans clasic şi teatru. Mama lor, Monica Beuran, s-a născut în România şi în prezent este preşedinta Şcolii Româneşti din Paris. Cursurile instituţiei se adresează copiilor francezi de origine română, inclusiv de origine română de dincolo de Prut, care doresc să înveţe (mai bine!) limba română şi să afle (mai multe!) despre cultura română. Şcoala Românească din Paris este o asociaţie non-profit, care reuneşte membri ai comunităţii române. Activităţile se desfăşoară sub formă de cursuri în sediile Ambasadei şi ale Institutului Cultural Român de la Paris. Coleg cu Melissa şi Melina la Şcoala Românească din Paris este şi Andrei Soares, un băieţel care provine dintr-o familie mixtă. Tatăl este portughez, iar mama, româncă.

***

Misiunea TVR Internaţional este de a-i reapropria pe părinţii români din diaspora şi de a-i apropia pe copiii români din diaspora de identitatea românească. Scopul programului de televiziune „Generaţia Următoare” este de a povesti începuturi de destin ale unor copii români care trăiesc şi se formează (vor deveni! - adolescenţi, tineri, maturi) departe de România. Este vorba despre informaţie învelită într-o… felie de viaţă. Pentru că este suficient să-i dai unei minţi deştepte o informaţie folositoare şi apoi să o laşi să rodească de una singură!

(w882) Cover Gene

“Generaţia Următoare” este un proiect al postului TVR Internaţional realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

***

Jurnalişti: Angela Avram, Roxana Gheorghe

Directori de imagine: Silviu Andrei, Dan Gheorghe

Producător: Angela Avram

tvri.tvr.ro

Facebook.com/tvrinternational

tvrplus.ro

 

Logo

 
Moștenirea prin testament - un drept legal

Moștenirea prin testament - un drept legal

publicat: Vineri, 29 Noiembrie 2024

Cine are dreptul la moștenire și cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Când începe ...

Muzica istoriei în istoria muzicii

Muzica istoriei în istoria muzicii

publicat: Vineri, 29 Noiembrie 2024

TVR Cultural vă propune o ediție specială ”Remix”, ce va fi difuzată cu ocazia Zilei Naționale a României.

Pentru ”Patrie, Neam și Rege”

Pentru ”Patrie, Neam și Rege”

publicat: Vineri, 29 Noiembrie 2024

”Regele avea un legământ cu țara și o educație care nu îi permiteau nicio secundă să uite acest lucru.” (”Ultimele convorbiri cu Regele Mihai”, ...