„Aranca, știma lacurilor", cotată de George Călinescu ca fiind una dintre cele mai valoroase scrieri ale lui Cezar Petrescu, prezintă o aventură paranormală trăită de un bărbat pe proprietatea grofilor Kemeny din Transilvania. Locul fusese scos la licitație după ce ultimii proprietari muriseră fără urmași. Castelul avea reputația că este bântuit de stafii. Ultimul membru al familiei, contesa Aranca, dispăruse în mod misterios în urmă cu mulți ani.